Noi lideri in Rond Copou

Costel Iacob a fost reales presedinte al Ligii Studentilor din Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „ Ion Ionescu de la Brad” (LUSAMV), in cadrul intilnirii de miercuri, 23 noiembrie a.c., a Consiliului Director. Student in anul al IV-lea la Facultatea de Agricultura, acesta a fost singurul candidat la functia de presedinte.

Catalin Todireanu, student la Facultatea de Medicina Veterinara a primit functia de vicepresedinte al comitetului executiv, avindu-i drept contracandidati pe Eusebiu Besleaga, presedintele Clubului de Horticultura si pe Filip Mandache, student in anul al IV-lea la Facultatea de Zootehnie.

Functia de secretar i-a revenit, cu majoritate de voturi si o abtinere, Roxanei Negrea, studenta in anul al II-lea la Facultatea de Horticultura, care a asigurat, pina la alegeri, interimatul secretariatului LUSAMV. Contracandidata sa a fost Andra Bostanaru, presedintele Clubului Facultatii de Medicina Veterinara, studenta in anul al II-lea. Administrator al LUSAMV a fost ales, in lipsa, Filip Mandache, devansindu-i pe Eusebiu Besleaga si pe Andrei Busuioc, vicepresedintele Clubului Facultatii de Agricultura, student in anul I. Mandache, bursier in Anglia, a fost reprezentat de un delegat din partea Clubului Facultatii de Zootehnie, urmind sa-si preia functia pe 10 decembrie a.c., cind va reveni in tara.

„Odata cu alegerile, s-a format o echipa care are ca obiective urmatoare imbunatatirea imaginii Ligii per ansamblu, atragerea de noi membri dintre studentii din ani mai mici, implicarea pe o scara mai larga in mediul civic, stiintific si cultural studentesc”, a declarat Eusebiu Besleaga, directorul Departamentului de Relatii Externe al Ligii.

Marius Haragoja, fostul vicepresedinte al Ligii Studentilor a primit functia de membru de onoare.

USAMV pictata ca la CARTE

Conducerea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) va colabora incepind cu acest an universitar cu profesori de la Universitatea de Arte „George Enescu” (UAGE).
Colaborarea va consta in proiecte care presupun lucrari executate in holul Aulei USAMV de catre studentii sectiei de Arta Murala (din anii II, III si IV), precum si in organizarea unei tabere de creatie in perioada estivala. „Astazi (n.r. joi, 24 noiembrie a.c.) ne-au prezentat deja niste schite. Vom alege citeva variante care vor fi apoi dezvoltate, iar de saptamina viitoare speram sa inceapa lucrarile. in Aula sint spatii proiectate pentru pictura murala si astfel dam o sansa studentilor sa se afirme, iar celor din anii terminali sa-si sustina proiectul de licenta”, a declarat prof. univ. dr. Gerard Jitareanu, rectorul USAMV. De asemenea, conducerea USAMV va organiza in perioada estivala o tabara de creatie la care vor participa profesori si tineri artisti consacrati. Potrivit declaratiei prof. univ. dr. Jeno Bartos, sef de catedra la sectia de Arta Murala, „Va fi o manifestare culturala unde partea noastra se va concretiza intr-o contributie adusa patrimoniului USAMV, valoroasa in masura in care artistii se vor bucura de notorietate”.

La acest proiect vor lua parte si fosti absolventi ai UAGE.

Dichis de Carturesti

Orele unui Bucuresti prafuit trec rapid una dupa alta. Se scurg fara sa-ti dai seama in timp ce cutreieri zeci de strazi laturalnice ale unui oras care te sufoca si in care regasesti adunate bucati de civilizatie si de mizerie. E un Bucuresti pe care-l parasesti fara parere de rau si pe care-l uiti odata urcat in vagonul de tren. Doar citeva imagini si cladiri cosmopolite isi lasa amprenta, iti ramin in minte ca intr-o fotografie in sepia. intre ele, Carturesti.

La prima vedere, Carturesti e doar o casa batrineasca diferita de ansamblu, ca o piesa dintr-un alt puzzle. E o cladire ca un muzeu, in inima capitalei, librarie si ceainarie in acelasi timp; cumva, un loc dedicat discutiilor marunte, acele delicioase cozerii, la o ceasca de ceai verde. E pentru un furnicar de oameni gata oricind sa se piarda printre carti, sa-si piarda urma prin salile de conac, cu picturi agatate de pereti.

Librarul stie o poveste despre fiecare. Ma lasa sa inteleg ca unii uita sa mai plece. Stau mai intii in fata rafturilor pline de carti, apoi se ghemuiesc pe scaunele din ceainarie cu vrafuri de romane in brate. Minute in sir. Beau in liniste, cu miscari scurte, sacadate, ca si cum ar fi un intreg ritual, fug de fapt de monotonia unei alte zile de lucru. Studiaza fiecare detaliu: mesele negre, ca de fier forjat, usile de muzeu parizian, miscarile lente ale fetei care toarna bautura in cestile mici ca de jucarie. Altii vor mai mult. Cauta de fapt un librar-confident dispus unui schimb de replici. Vad in fiecare carte o alta lume, se regasesc in mesajul lui Gabriel Garcia Marquez si „traiesc pentru a-si povesti viata”. Pentru ei nu e greu sa gasesti subiecte. Dimpotriva, totul merita inchis intre copertele unei carti: forfota de peste zi, lucrurile marunte, orele orasului.

Ambitii de cadet improvizat

Domnul plutonier radiaza de fericire.

Il gasesc in biroul de recrutari, ascuns printre dosare si hirtii, camuflat de usile masive de lemn. il vad entuziast, gata sa ajute pe oricine ii trece pragul in cautare de informatii, cu un zimbet urias pictat pe fata de bonom. Ma priveste senin, de parca am aparut dupa o lunga si chinuitoare perioada de asteptare a voluntarilor. Nu i se pare dubios ca vreau sa ma inrolez, din contra, e placut impresionat si ar fi in stare sa ma asculte minute in sir ca un psiholog cu o rabdare dumnezeiasca. E atent la fiecare cuvint spus in joaca de un viitor recrut, la tot scenariul improvizat in citeva secunde.

Domnul plutonier radiaza de fericire.

E un personaj in verva care iti lasa impresia ca in armata e numai lapte si miere. Nu vede ironia din ochii mei. Se asaza mai bine in scaun, isi freaca palmele una de alta, se pregateste de un scurt monolog. Sa te inrolezi in armata pare mai usor ca oricind pentru ca „nu tinem cont de inaltime sau de criterii de genul asta. iti trebuie examenele medicale, facute pe banii tai.” intelege ca vreau cu orice pret sa renunt la viata de civil, sa uit de facultate si de coatele tocite pe bancile unui liceu oarecare. imi trebuie doar o farima de rabdare, pina in decembrie „cind o sa vina dispozitiile” si de curaj sa trec de „ probele de foc” de la Cimpulung Moldovenesc. intreb de Academia tehnica de la Sibiu, dar se pare ca tintesc mult prea sus. „Ar trebui sa dai un examen la fizica”, pe care l-as pica mai mult ca sigur. Tace pentru citeva secunde in semn ca vrea sa inteleg aluzia, isi plimba privirea prin incapere de parca ar fi vazut-o pentru prima data, culege scame imaginare de pe camasa cu tresa. Gradatii se perinda prin biroul plutonierului. Urmeaza un scurt dialog, mai mult onomatopeic, replici spuse din priviri, stringeri nervoase de miini. Bonomul nu-si pierde rabdarea, ci asteapta sa plece si sa-i petreaca din priviri pina dincolo de usa.

Domnul plutonier radiaza de fericire.

Gesticuleaza, cauta bruma de ambitie din ochii mei si ma convinge sa nu renunt la idee pina in decembrie. „De abia atunci o sa stim cu siguranta unde o sa mai fie locuri. Dar sa nu dai la Marina sau Aviatie, ca e mai greu. Si sa nu ramii insarcinata”.

Vrea sa nu fiu doar un cadet improvizat si sa revin in micul birou de recrutare. Sa-mi ascult din nou pasii pe coridorul impodobit cu picturi si cu onoruri militare.

In asteptarea unei mariri salariale

Greva generala- episodul trei

Procesul se muta la Curtea Constitutionala

Protestul profesorilor continua. La o saptamina dupa declansarea acestuia, Ministerul Educatiei si Cercetarii (MedC) a cerut in instanta suspendarea si trecerea in ilegalitate a grevei generale din invatamint. Motivul invocat a fost acela ca sindicatele nu au parcurs etapele premergatoare grevei, adica sesizarea MEdC in legatura cu declansarea unui conflict de interese, institutia neavind astfel posibilitatea concilierii. Vineri, 18 noiembrie a.c. insa, procesul privind legalitatea protestului a fost suspendat in asteptarea unei decizii a Curtii Constitutionale legate de trei articole, considerate neconstitutionale, din Legea 168/1999 a conflictelor de munca. Prezenti in fata judecatorilor Sectiei a VIII-a de conflicte de munca a Tribunalului Bucuresti, juristii federatiilor din educatie au obtinut mutarea procesului la Curtea Constitutionala si prelungirea grevei generale.

„Jos Paloma Petrescu!”

La numai citeva ore dupa ce Tribunalul Bucuresti a decis suspendarea procesului privind legalitatea grevei, peste opt mii de cadre didactice au protestat in Piata Constitutiei din Capitala. Profesorii au cerut demisia secretarului de stat in Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC), Paloma Petrescu, pe care o considera responsabila de actiunea declansata de minister in instanta. Catalin Croitoru, presedintele Federatia Educatiei Nationale a declarat ca „in timpul negocierilor dintre noi si reprezentantii guvernului, Paloma Petrescu impreuna cu avocati particulari au inaintat catre tribunal actiunea semnata de noul ministru Hardau”.

UTI: „ne va fi greu sa recuperam”

In ceea ce priveste invatamintul universitar iesean, participarea la greva generala a fost una neunitara. Astfel, la Universitatea Tehnica „Gh. Asachi” (UTI), marti, 15 noiembrie a.c., unii profesorii isi reluasera deja cursurile.

„Fara a fi spargatori de greva, cred ca este necesar sa nu raminem cu materia prea in urma pentru ca ne va fi si noua si studentilor foarte greu sa recuperam”, a declarat prof. univ. dr. ing. Mihail Voicu de la Facultatea de Automatica si Calculatoare.

„Din punctul nostru de vedere, este bine ce-am obtinut astazi (n.r. vineri, 18 noiembrie). Daca nu aveam dreptate, atunci nici Tribunalul de la Bucuresti nu ar considera greva noastra legala”, a precizat liderul sindical al UTI, Stefan Grigoras.

UAIC: „unde au fost studenti, s-au facut ore”

Joi, 17 noiembrie a.c., si profesorii de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) si-au reluat activitatea.

Pe perioada grevei, cadrele didactice de la Facultatea de Litere s-au prezentat la orele de curs. Motivul principal il constituie imposibilitatea de a recupera in intregime orele si de a parcurge materia din planul de invatamint. „Acolo unde au fost prezenti studentii s-au facut orele. Este datoria morala a profesorilor sa vina la ore pe perioada grevei, chiar daca nu predau. La Facultatea de Litere este foarte greu de recuperat, nu sint suficiente sali si este nevoie de un numar suplimentar de ore. Se va proceda asa pina se va ajunge la un compromis intre Comisia guvernamentala si liderii de sindicate”, a declarat prof.univ.dr. Iulian Popescu, decanul Facultatii de Litere a UAIC.

Aceeasi situatie s-a inregistrat si la facultatile de Psihologie, de Informatica si de Chimie ale UAIC. Conform declaratiei decanului Facultatii de Chimie, prof. univ. dr. Gelu Bourceanu, „studentii s-au prezentat aproape toti la ore, iar cursurile si seminariile s-au tinut in mod normal”.

UMF: „totusi, noi am facut unele cursuri”

La Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF), „teoretic, greva continua. Totusi, noi am facut unele cursuri. Profesorii care au venit la ore incearca doar sa ne ajute, astfel incit sa avem mai putin de munca atunci cind se va termina greva”, a declarat Lidia Graur, presedintele Societatii Studentilor Medicinisti.

USAMV a respectat protestul

Aceeasi dezorganizare se inregistreaza si la Universitatea de Arte „George Enescu” cu pretextul ca invatamintul vocational presupune studiu neintrerupt, dar si pentru ca sindicatele nu acorda importanta domeniului artistic, dupa cum declara conf. univ. dr. Irina Popescu Boieru.

Pina in acest moment, cadrele didactice de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) au respectat hotarirea de a nu intra la ore, stabilindu-se deja un plan de recuperari.

Liderii sindicali vor hotari pina marti, 22 noiembrie a.c., daca vor accepta propunerile Executivului la proiectul de acord anterior. Guvernul promite achitarea intr-o singura transa a reparatiilor prejudiciale salariale in cazul proceselor cistigate in instanta, iar pentru personalul pensionat sumele restante sa se achite in maximum trei luni. De asemenea, Guvernul va elabora un proiect de lege a salarizarii personalului bugetar cu consultarea sindicatelor din invatamint pina la 15 aprilie 2006.

Clanul vedetelor de-o noapte

La fiecare masa din clubul Luxor, in seara de karaoke, stau inghesuiti oameni cuprinsi de o veselie ciudata. Cauta din priviri microfoanele, cataloagele cu zeci de melodii, comanda rinduri de bautura ca sa se incinga atmosfera, vor sa fie vedete cel putin o seara. Atit, nimic mai mult. Chelneritele sint de fapt prezentatoarele unui show desfasurat in cerc exclusivist (mi-am dat seama mai tirziu, purtata de la o masa rezervata la alta). Sint micile ajutoare ale unui DJ in euforie, marionete purtate printre mese. Ai impresia ca ai intrat neinvitat intr-o mare familie.

DJ-ul cunoaste clientii, le stie numele, le face dedicatie dupa de-dicatie. E personajul - cheie al clubului, un perfectionist prin definitie. isi incurajeaza oamenii sa cinte, dar cu o singura conditie: sa nu falseze. Altminteri ii pedepseste, le inchide microfonul si isi arata ta-lentul de tenor in dizgratie. Nu ai voie sa te lasi cuprins de emotii ori impresionat de pornirile de tartor ale omului-cheie. Vedetisme cit cuprinde pina la miezul noptii cind va aparea si rasplata: o lada de bere.

De fapt, un premiu mult prea mic pentru toti cei care se agita ca exorcizati pe un ritm lent de Elvis Presley. Nauci pentru citeva clipe, isi regasesc ambitiile pierdute si umbra de fair-play. Nu conteaza premiul, doar admiratia si eventual complexul de inferioritate al celorlalti. Nu atit un succes marunt de o seara, cit simpatia „tartorului” care sa le dea unda verde si data viitoare.

In club esti privit cel putin ciudat daca alegi sa stai tacut, la un colt de masa, doar sa privesti pe ecran si eventual sa fredonezi pentru tine versurile. Oricit de invizibil ai vrea sa pari, tot se va gasi cineva gata sa te smulga din atitudinea ta de stana de piatra. Cu orice pretext. Sa-i imprumuti microfonul uitat pe masa, sa-i accepti miile de scuze pentru urmele de scrum lasate „din intimplare” pe haina ta.

Prajituri de opera

Cofetaria „Opera” e o camera minuscula cu iz de copilarie. E o incapere ascunsa de ochii lumii in coasta unei pizzerii care aduna clienti cu fiecare clipa ce trece. in spatele usii vezi doar citeva mese, cit sa le numeri pe degete, vezi un galantar burdusit cu prajituri. Fata le priveste pe rind, asaza etichetele si ma imbie sa cumpar. Pentru citeva secunde sint un Proust care-si regaseste timpul pierdut doar savurind o madlena. Amintiri considerate pierdute, zile de duminica si de rasfat din primii ani de viata. N-o refuz. Daca as pleca, ea ar ramine singura, ghemuita pe scaun ca un exponat pentru trecatori. As lasa-o dezamagita de orele care nu mai trec, cu dorinta de a pleca acasa. La „Opera” e liniste. Cei citiva oameni care se rup de frigul de afara si intra, nu au rabdare sa-si creioneze in minte detaliile. Nu vad scaunele tapitate cu stofa rosie, nu simt mirosul de dulciuri proaspete din aer. Vor cel mult sa arunce o scurta ocheada, doar sa inspecteze. isi promit eventual ca se vor intoarce, mai devreme sau mai tirziu, in micul local.

Un geam transparent desparte cofetaria de pizzerie. Acolo e o alta lume. Chelnerii fac slalom printre clientii nervosi, in brate cu tone de mincare. E muzica, fum si agitatie. Urmaresc in tacere ca la cinematograf cum usa se deschide din doua in doua secunde, cum intra oameni ghidati de foame. Fiecare dintre ei ocupa un loc, parca dinainte stabilit, isi aprind tigarile cu miscari bruste, tot mai nervoase. Comanda cu o mina incruntata, uita sa mai numere bancnotele aruncate chelneritelor si apoi se pierd din nou in discutii. Muzica in surdina te arunca din nou in realitate, fumul de tigara te ineaca si te desprinde de atmosfera din cofetarie. Ai impresia ca angajatii tinjesc dupa o clipa de respiro, dupa momentul cind ultimul om va pleca din pizzerie, inghitit de noaptea de noiembrie. inauntru sa ramina doar tacerea.

Pentru 50 de grame de tarie

Atelierul tatei a ramas pina astazi invaluit in mister. Nu mi-a fost dat sa vad munca bruta si zvircolirile zilnice ale oamenilor care depind de fiecare piesa cu nume imposibil, de fiecare masina desfacuta ca un cadavru la autopsie. Nu mi-a fost dat sa vad ura din ochi si competitia dintre cei care munceau in atelier, o lume burlesca mai intii de toate, cu personajele, cu sefii si sefuletii ei. Mi-am imaginat doar, fiecare scena, intimplarile spuse pe un ton amuzant si mi-am creionat in minte fete, gesturi, zimbete de satisfactie la vederea bancnotelor cistigate cu greu. Odata, o poveste despre un angajat mi-a smuls hohote de ris; omul tine in miinile transpirate o bancnota de cinzeci de mii de lei, pe care cu greu se indura s-o dea in schimbul unui mic favor; in schimbul unei „piese” fara de care toata munca lui s-ar fi dus de ripa. Se plimba de colo-colo, de la un om la altul, cerind ajutor. Arunca o privire blajina „binefacatorilor” si ocheade repetate banului ingramadit in buzunar. Nu-si facea procese de constiinta; spera doar sa nu fie nevoie de ceva care sa scoata altruismul la iveala cum ar fi detestabila spaga. Bintuia prin atelier, increzator in steaua lui mai mult ca oricind, se ruga de ceilalti suspect de mieros, in fine, joaca un rol mai bine ca un actor profesionist. Finalul l-am aflat mai tirziu, invaluit in mister ca orice poveste spusa de tata: bancnota a fost data. in schimbul a 50 de grame de tarie.