Pentru 50 de grame de tarie

Atelierul tatei a ramas pina astazi invaluit in mister. Nu mi-a fost dat sa vad munca bruta si zvircolirile zilnice ale oamenilor care depind de fiecare piesa cu nume imposibil, de fiecare masina desfacuta ca un cadavru la autopsie. Nu mi-a fost dat sa vad ura din ochi si competitia dintre cei care munceau in atelier, o lume burlesca mai intii de toate, cu personajele, cu sefii si sefuletii ei. Mi-am imaginat doar, fiecare scena, intimplarile spuse pe un ton amuzant si mi-am creionat in minte fete, gesturi, zimbete de satisfactie la vederea bancnotelor cistigate cu greu. Odata, o poveste despre un angajat mi-a smuls hohote de ris; omul tine in miinile transpirate o bancnota de cinzeci de mii de lei, pe care cu greu se indura s-o dea in schimbul unui mic favor; in schimbul unei „piese” fara de care toata munca lui s-ar fi dus de ripa. Se plimba de colo-colo, de la un om la altul, cerind ajutor. Arunca o privire blajina „binefacatorilor” si ocheade repetate banului ingramadit in buzunar. Nu-si facea procese de constiinta; spera doar sa nu fie nevoie de ceva care sa scoata altruismul la iveala cum ar fi detestabila spaga. Bintuia prin atelier, increzator in steaua lui mai mult ca oricind, se ruga de ceilalti suspect de mieros, in fine, joaca un rol mai bine ca un actor profesionist. Finalul l-am aflat mai tirziu, invaluit in mister ca orice poveste spusa de tata: bancnota a fost data. in schimbul a 50 de grame de tarie.