La fiecare masa din clubul Luxor, in seara de karaoke, stau inghesuiti oameni cuprinsi de o veselie ciudata. Cauta din priviri microfoanele, cataloagele cu zeci de melodii, comanda rinduri de bautura ca sa se incinga atmosfera, vor sa fie vedete cel putin o seara. Atit, nimic mai mult. Chelneritele sint de fapt prezentatoarele unui show desfasurat in cerc exclusivist (mi-am dat seama mai tirziu, purtata de la o masa rezervata la alta). Sint micile ajutoare ale unui DJ in euforie, marionete purtate printre mese. Ai impresia ca ai intrat neinvitat intr-o mare familie. DJ-ul cunoaste clientii, le stie numele, le face dedicatie dupa de-dicatie. E personajul - cheie al clubului, un perfectionist prin definitie. isi incurajeaza oamenii sa cinte, dar cu o singura conditie: sa nu falseze. Altminteri ii pedepseste, le inchide microfonul si isi arata ta-lentul de tenor in dizgratie. Nu ai voie sa te lasi cuprins de emotii ori impresionat de pornirile de tartor ale omului-cheie. Vedetisme cit cuprinde pina la miezul noptii cind va aparea si rasplata: o lada de bere.
De fapt, un premiu mult prea mic pentru toti cei care se agita ca exorcizati pe un ritm lent de Elvis Presley. Nauci pentru citeva clipe, isi regasesc ambitiile pierdute si umbra de fair-play. Nu conteaza premiul, doar admiratia si eventual complexul de inferioritate al celorlalti. Nu atit un succes marunt de o seara, cit simpatia „tartorului” care sa le dea unda verde si data viitoare.
In club esti privit cel putin ciudat daca alegi sa stai tacut, la un colt de masa, doar sa privesti pe ecran si eventual sa fredonezi pentru tine versurile. Oricit de invizibil ai vrea sa pari, tot se va gasi cineva gata sa te smulga din atitudinea ta de stana de piatra. Cu orice pretext. Sa-i imprumuti microfonul uitat pe masa, sa-i accepti miile de scuze pentru urmele de scrum lasate „din intimplare” pe haina ta.
No comments:
Post a Comment