Ambitii de cadet improvizat

Domnul plutonier radiaza de fericire.

Il gasesc in biroul de recrutari, ascuns printre dosare si hirtii, camuflat de usile masive de lemn. il vad entuziast, gata sa ajute pe oricine ii trece pragul in cautare de informatii, cu un zimbet urias pictat pe fata de bonom. Ma priveste senin, de parca am aparut dupa o lunga si chinuitoare perioada de asteptare a voluntarilor. Nu i se pare dubios ca vreau sa ma inrolez, din contra, e placut impresionat si ar fi in stare sa ma asculte minute in sir ca un psiholog cu o rabdare dumnezeiasca. E atent la fiecare cuvint spus in joaca de un viitor recrut, la tot scenariul improvizat in citeva secunde.

Domnul plutonier radiaza de fericire.

E un personaj in verva care iti lasa impresia ca in armata e numai lapte si miere. Nu vede ironia din ochii mei. Se asaza mai bine in scaun, isi freaca palmele una de alta, se pregateste de un scurt monolog. Sa te inrolezi in armata pare mai usor ca oricind pentru ca „nu tinem cont de inaltime sau de criterii de genul asta. iti trebuie examenele medicale, facute pe banii tai.” intelege ca vreau cu orice pret sa renunt la viata de civil, sa uit de facultate si de coatele tocite pe bancile unui liceu oarecare. imi trebuie doar o farima de rabdare, pina in decembrie „cind o sa vina dispozitiile” si de curaj sa trec de „ probele de foc” de la Cimpulung Moldovenesc. intreb de Academia tehnica de la Sibiu, dar se pare ca tintesc mult prea sus. „Ar trebui sa dai un examen la fizica”, pe care l-as pica mai mult ca sigur. Tace pentru citeva secunde in semn ca vrea sa inteleg aluzia, isi plimba privirea prin incapere de parca ar fi vazut-o pentru prima data, culege scame imaginare de pe camasa cu tresa. Gradatii se perinda prin biroul plutonierului. Urmeaza un scurt dialog, mai mult onomatopeic, replici spuse din priviri, stringeri nervoase de miini. Bonomul nu-si pierde rabdarea, ci asteapta sa plece si sa-i petreaca din priviri pina dincolo de usa.

Domnul plutonier radiaza de fericire.

Gesticuleaza, cauta bruma de ambitie din ochii mei si ma convinge sa nu renunt la idee pina in decembrie. „De abia atunci o sa stim cu siguranta unde o sa mai fie locuri. Dar sa nu dai la Marina sau Aviatie, ca e mai greu. Si sa nu ramii insarcinata”.

Vrea sa nu fiu doar un cadet improvizat si sa revin in micul birou de recrutare. Sa-mi ascult din nou pasii pe coridorul impodobit cu picturi si cu onoruri militare.