Monday, March 19, 2007

Sabaoani, cronica unui exod

Sirul vorbelor ei pare de neîntrerupt, ca si cum ar vrea sa-mi dezvaluie rapid amintiri adunate în zeci de ani. În casa ei din Sabaoani, Veronica Tânaru încearca sa scoata dintr-un con de umbra trecutul catolicilor din Moldova a caror istorie lasa mereu loc de interpretari. În timpul dialogului din camera plina de flori, mîinile ei cauta necontenit prin sertare. Ar vrea sa gaseasca dovezi nenumarate care sa demonstreze ca este si a fost dintotdeauna românca.

Inca de la intrare vad cum pazeste Fecioara de marmura. Sta intr-un colt al casei, linga zeci de flori si plante de un verde crud, sta si parca te cerceteaza pina in adincul sufletului, atit de real ii e chipul. Alaturi de ea, Veronica Tanaru cauta intr-o cutie de carton o marturie. Degetele intorc pe o parte si pe alta paginile aflate acolo, ochii se plimba pe rindurile scrise, dar femeia nu gaseste ceea ce cauta.

Deschide alte si alte manuscrise si, cu doar citeva clipe inainte sa renunte, Veronica desface un ultim petec de hirtie. „Multumesc Doamne”, o aud spunind si-mi inmineaza cuvintele adunate in versuri.

Poezia „Strabunii”, mostenita de la mama ei, Catrina Robu, ar putea fi o dovada inca neinregistrata ca trecutul catolicilor din Sabaoani a fost scris in Moldova si nu in Transilvania asa cum s-a consemnat de-a lungul timpului. „S-ar fi spus ca am fi venit din Transilvania in Moldova, dar mie bunica mi-a zis ca oamenii si-au parasit casele de aici si au trait in adaposturi sub pamint, ca au plecat din calea navalitorilor si s-au refugiat in Transilvania, de unde au revenit apoi in locurile natale”.

Incepe apoi sa recite, iar vocea devine din ce in ce mai stinsa pe masura ce ajunge la finalul cintecului. „In munti odinioara de teama de barbari/ Fugeau strabunii nostri in codri seculari/ Ei se uitau cu jale din virf de munti pletosi/ Dar nu-si pierdeau nadejdea/ Ai patriei stramosi/ Cind vreun flacau sau fata plingeau privind in jos/ Ii mingiiau cu vorbe/ Cite-un batrin sfatos/ Nu plingeti dragi copii, caci suferinta-i trecatoare/ Si miine fi-va in tara un rasarit de soare”. Veronica tace citeva secunde. „Cel mai mult ma doare nedreptatea ungurilor care ne considera de-ai lor”.

Dansul pe scena capelei

Cu cinci ani in urma, pe sase iulie, o delegatie a Consiliului Europei si-a ales Sabaoaniul drept destinatie de calatorie. Aveau nevoie de o certitudine, de o proba ca intr-adevar, localnicii vor sa se infiinteze in comuna scoli cu predare in limba maghiara. Au gasit insa o asezare populata de oameni cu sufletul bine inradacinat in traditiile romanesti. In ziua aceea sabaoanenii au imbracat portul popular si au dansat pe scena capelei. Veronica Tanaru isi aduce aminte si acum de reactiile celor din delegatie pe care pina la urma nu-i mai puteai deosebi de sateni. Si-au luat si ei camasi de borangic cu fir de purpura si au jucat hora minute in sir. Mai tirziu, dupa plecarea lor, avea sa se afle ca in strainatate erau considerati in continuare de neam maghiar.

Camasile rubinii

In timp ce deapana amintiri de demult, femeia imi arata o impresionanta colectie de costume populare, adunate inca din anii saptezeci cind a urmat cursurile Scolii Populare de Arta din Piatra Neamt. Zeci de camasi, catrinte, bundite, cojoace sau sumane stau laolalta in camera rece care serveste drept atelier. Privindu-le, ai impresia ca fiecare haina pastreaza in tesatura atit de fina si frumos lucrata istoria unui om sau a unei familii din comuna. Sint costumele pe care odinioara le adunau prin sipete locuitori din Sabaoani. Unele dintre ele au zeci de ani vechime, dar sint pastrate intacte. „Cind mergeam la bilci tin minte ca numai noi, din toti satenii, eram imbracati in portul popular si jucam intr-una hore, sirbe, obiceiurile noastre stravechi, aceleasi ca si la ortodocsi. Ei insa nu le mai pastreaza astazi asa cum le pastram noi. Au preferat sa le lase”.

„Aici nu au fost unguri cu adevarat”

De-a lungul vremurilor, cercetarile lingvistilor au reliefat o serie de particularitati lingvistice proprii catolicilor din Moldova, respectiv a celor din Sabaoani. Potrivit acestora, locuitorii de pe Valea Siretului vorbesc o limba daco-romaneasca transilvaneana, a carei principala trasatura este pronuntarea ca „ci” si „gi” a consoanelor „t” si „d”, urmate de vocalele „e” si „i”. Rezultate care-si pierd intr-un final ratiunea de la care au pornit atit timp cit si urmasii altor colonisti de provenienta ardeleneasca, care nu sint catolici, pronunta sunetele in modul descris.

„Bunicii foloseau intr-adevar sunetele «ci» si «gi» in cuvintele lor, dar nu asa cum vorbeau ardelenii, ci era mai curind un grai vechi moldovenesc. Pentru ca aici, in Sabaoani, nu au fost unguri cu adevarat, iar daca s-a vorbit in ungureste, era vorba atunci de o limba maghiara spusa in grai romanesc”.

Din vorbele bunicilor ei, Veronica reda si expresiile „faragicit nu-i buna”, „adgivarat”, „macarim”, „batarim” sau „ni-i inchiteala”, pe care le considera a fi cuvinte spuse de „nestiutori de carte”. „Adevarul este ca nu pot sa demonstreze ca sintem de alta nationalitate doar pentru ca sintem catolici. Cit despre mine, eu romanca ma consider si romanca voi fi de acum incolo”.

Temnitele istoriei

Casa femeii are doua camere cu pereti inveliti in tesaturi, doua incaperi reduse ca dimensiuni si despartite printr-o tinda care serveste drept magazie. Arhitectura simpla a locuintelor, orientarea lor „dupa pozitia drumului” conserva ramasitele unor vremuri apuse.

Alte reminiscente ale secolelor trecute se regasesc astazi in Muzeul Diecezan al catolicilor din Moldova, inaugurat la Sabaoani in septembrie 2002. Sub acelasi acoperis stau adunate documente despre misiunile preotilor dominicani, iezuiti si franciscani, obiecte care definesc vechile ocupatii ale locuitorilor, dar si dosare intocmite de Securitate prin care episcopul Durcovici si alti prelati catolici au fost condamnati la moarte.

Muzeul a fost infiintat tocmai din nevoia de a regasi o identitate pierduta in secole de istorie, dupa cum precizeaza preotul Fabian Dobos, cel care spera ca in interiorul cladirii, locuitorii din satele catolice „se vor convinge ca nu sint ceangai, unguri, bozgori, cum i-au etichetat (unii poate o mai fac si astazi) necunoscatorii si semidoctii”.

În loc de epilog

Cadranul ceasului indica miezul zilei. E ora la care copiii deschid larg usile Liceului „Vasile Alecsandri”, alearga pe drumul prafos al Sabaoaniului mai apoi se pierd pe ulite. Pe unii dintre ei ii mai zaresc inca in curtea Bisericii „Sfintul Mihail Arhanghelul”, camuflati de gardul viu, pe altii ii vad cum se urca in masina care ii va duce la oras, la Roman. In urma lor, povestea continua si astazi sa se scrie.

Ceangaii din Moldova, cind romani, cind unguri

Istoriografia romaneasca a consemnat faptul ca satele de pe Valea Siretului, din zona Romanului si a Bacaului, cit si cele de pe vaile Trotusului si Tazlaului sint populate de romani catolici, al caror trecut se impleteste cu cel al locuitorilor din Transilvania rasariteana. Prin trecerea lor la una dintre confesiunile dominante, calvina, romano-catolica, reformata sau unitariana, romanii din Ardeal se diferentiaza de restul ortodocsilor, intrind astfel in sfera religioasa a secuilor. In secolul al XIV-lea, odata cu trecerea la noua religie, ei incep sa deprinda si limba ungureasca, pe care insa o vorbesc cu dificultate, amestecind cuvintele in asa fel incit dau nastere la o grupare lingvistica deosebita. Fiind catolici, romanii din Transilvania sint considerati unguri, dar de o categorie secundara (csángomagyarok), deoarece imbina obiceiurile valahe cu cele secuiesti. Procesul de asimilare etnica continua pina in secolul al XVIII-lea, cind numeroase sate romanesti trec la confesiunea romano-catolica.

Catolicii de pe Valea Siretului constituie o noua stratificare de populatie, alcatuita in mare parte din transfugi de prin partile Bistritei si ale Nasaudului. Colonistii acestia populeaza satele catolice parasite odinioara de vechii locuitori si intemeiaza asezari noi, pe dreapta si pe stinga Siretului si in regiunea cursului inferior al Moldovei. Impreuna cu romanii emigreaza si secuii, care formeaza comunitati bilingve (asa-numitii ceangai) pe Vaile Trotusului si Tazlaului.

(informatii preluate cu sprijinul conf. univ. dr. Emil Dumea, decanul Facultatii de Teologie Romano-Catolica a Universitatii iesene „Alexandru Ioan Cuza”)

3 comments:

Anonymous said...

interesanta relatare , dar nu inteleg ce e rau in a fi cu origini maghiare sau orice alta natie , de ce era tanti asa revoltata

poate din cauza ca unii fac aceasta diferenta intr-o maniera ipocrita si fara a sti macar ce vorbesc , te fac sa te simti strain in propria-ti tara.

problema e ca sunt oameni de o extrema si de alta care cu asta vor sa iese in evidenta si au impresia ca "neamul" lor este mai bun decat "neamul" vecinului, din pacate ce limba vorbesti si de ce origini esti nu te face om ... cel putin nu un om mai bun.

te face mai bun felul cum ai fost crescut , felul in care poti sa-i respecti pe cei din jurul tau , felul in care te incadrezi in societate , felul cum iti vezi de treaba ta si nu de capra vecinului si asa mai departe.

~ un adrelean de nationalitate maghiara ~

P.S.
- urasc extremismul care este si de o parte si de alta a baricadei , mai ales cand la TV vezi doar circ si scandal ... pacat ca oamenii de rand ii baga in seama pe toti idiotii care in felul asta incearca sa-si faca reclama
- urasc ca multi de etnie maghiara doresc autonomia "secuimii" dar nici nu stiu ce inseamna aia au impresia ca vor fi o alta tara sau ceva de genu'
- urasc ca multi pur si simplu refuza sa se integreze in societate si nu vor sa invete sa scrie/vorbeasca romaneste desi traiesc in inima tarii... macar atata respect sa ai pentru tara in care traiesti
- urasc ca istoria ii face pe unii nationalisti romani sa simta ca suntem dusmani
- urasc ca urati atat de mult cuvantul "ungur"
- urasc cuvantul "bozgor" ... desi nu ma deranjeaza , am invatat sa-l ignor de-alungul timpului :)


... te iubesc moldoveanca mea

Unknown said...

Ca o fi așa cum spun istorici ori ba ideea principală rămîne ca deși am românizați în sutele de ani care au trecut(portul popular ne este moldovenesc,dialectul arhaic maghiar va dispare complet în anii ce vor urma) credință creștin catolică pe care ne au lăsat o strămoși noștri oameni simpli a dăinuit pe aceste meleaguri moldovene unde populația a fost și este majoritar ortodoxă.

Unknown said...

Cine a scris poezia "strabunii"?