Frumusetea, gasita la matrimoniale

Printr-un joc al destinului, un fermier francez ajunge sa-si gaseasca jumatatea in persoana frumoasei românce Elena. Intilnirea celor doi este la inceput o solutie de compromis. Cu toate acestea, pe masura ce actiunea se deruleaza, ambii protagonisti devin constienti de faptul ca ii leaga o dragoste reala. Filmul „Je vous trouve très beau”, de Isabelle Mergault, a deschis in seara de vineri, 16 martie, Festivalul Filmului Francofon. Evenimentul care a adus-o la Iasi pe actrita Medeea Marinescu a fost organizat in colaborare cu Centrul Cultural Francez, Casa de Cultura „Mihai Ursachi” si Cinematograful Republica.

Viata lui Aymé (Michel Blanc) nu e tocmai ceea ce se cheama un trai linistit si fara griji. E mai cu seama o tentativa de a supravietui monotoniei zilnice, alaturi de o sotie cu un temperament cazon, dar tocmai de aceea perfecta pentru munca de la ferma. In timp ce inventariaza neplacerile suportate de-a lungul timpului, certurile, discutiile monosilabice si treptata lui transformare intr-un batrin fara sentimente, Aymé ajunge sa creada ca e prea putin probabil ca lucrurile sa ia o intorsatura favorabila. Dar, ca in orice film inchegat in jurul tragi-comicului, fermierul francez gaseste o scapare dupa ce sotia moare electrocutata in grajdul de vite. Doliul nu dureaza foarte mult. Citeva secunde puse cap la cap, timp in care personajul principal, „inca sub soc”, viziteaza o agentie matrimoniala. Aici se va naste practic o noua etapa in viata francezului, iar intilnirea cu romanca Elena (Medeea Marinescu) nu va duce doar la o frumoasa poveste de dragoste, ci va fi in acelasi timp o lectie pentru barbatul obisnuit sa ramina ani la rind intr-o stare de platitudine.

Pledoaria sufletelor-pereche

Distins anul acesta cu premiul César pentru cel mai bun film de debut, „Je vous trouve très beau” al Isabellei Mergault, reflecta inainte de toate o lume ideala. E un sentiment pe care nu ai cum sa ti-l reprimi atunci cind ajungi la scena de final. Poate pentru ca e greu de crezut ca o agentie matrimoniala la care apeleaza romancele dornice sa plece in strainatate mijloceste intilnirea asa-ziselor „suflete-pereche”. Sau pentru simplul motiv ca iubirea dintre personaje e astfel gindita de scenaristi incit sa nu tina cont de granite sau de lunile scurse de cind cei doi au incetat sa se mai vada. Insa, dincolo de momentele in care filmul devine pur ideatic, pelicula te fascineaza pur si simplu prin felul in care imbina umorul de calitate cu realismul brut al primelor cadre, dar si cu accentele dramatice din final cind Aymé ii daruieste Elenei toata averea lui. Mai mult, pe masura ce scenele se succed, privitorul descopera o serie de tipologii umane fin conturate: tinarul rebel care comunica doar cu persoanele pe care le crede suficient de sincere incit sa merite o confesiune, femeile frustrate de neintrerupta trecere a timpului, dar si ipostaza barbatului la virsta mijlocie care cauta ratiuni de a mai trai. La un moment dat, Aymé incepe sa se simta stingher in mijlocul familiei sale, iar sentimentul se acutizeaza in prezenta Elenei, cu atit mai mult cu cit din viata lui dispar toate constantele.

„As vrea ca filmul sa lase o urma”

„Je vous trouve très beau” reuseste sa lase o amprenta asupra privitorilor si sa-i transpuna intr-un mod cit se poate de firesc in locul personajelor de pe ecran. E urmarea pe care si-a dorit-o si actrita Medeea Marinescu, prezenta in seara de vineri la deschiderea Festivalului de Film Francofon. Cumva, la capatul celor optzeci de minute, ajungi la concluzia ca oricine poate trece de la o stare de profunda banalitate, la clipe de o fericire adinca, si totul printr-o simpla ironie a sortii.