In Bulgaria zilelor noastre, un tinar artist cazut in dizgratie, pe numele lui, Vasko, devine peste noapte milionar in euro. Dar, in mod paradoxal, suma uriasa de bani nu ii aduce fericirea, ci ii inlatura orice urma de ratiune, lasindu-l prada propriilor sale instincte dezumanizante. Astfel ar putea fi rezumata intriga din "Subpaminteanul" de Hristo Boicev. Piesa de teatru, regizata de Benoit Vitse, a fost pusa in scena simbata, 24 februarie 2007 la Ateneul Tatarasi. Coproductia, realizata cu sprijinul Centrului Cultural Francez din Iasi, este de fapt o drama de o puternica actualitate, „gindita si scrisa dupa chipul si asemanarea Europei, in care vietuiesc deopotriva si românii si bulgarii”.
Cortina se ridica, lumina devine tot mai puternica si dezvaluie o camera veche, plina de amintiri, alcool si hrana de ciine. Intr-o astfel de locuinta traieste Vasko, ale carui zile par sa aiba mereu aceeasi simpla cronologie. Viata lui se deruleaza intr-un ritm lent, intr-o saracie acceptata ca fiind o stare de fapt, si impotriva careia e inutil sa mai lupti. Nimic nu pare sa lase loc de neprevazut. Nici gindurile tinarului profesor de actorie de a se intoarce pe scena, cu atit mai putin indemnurile prietenului Petko de a reveni in trupa de teatru pe care o formasera impreuna. In acest context, in care lucrurile par absolut previzibile, se deschide o falie intre prezent si trecut, intre concret si pura imaginatie, prin simpla aparitie a lui Hanibal, prototipul strainului absolut. El este cel care schimba o data pentru totdeauna destinul lui Vasko si pe cel al apropiatilor sai: Sonia, Petko si fosta sotie, Cleopatra. Ii imbogateste peste noapte si ii transforma in milionari in euro sub pretextul ca face parte dintr-o civilizatie avansata al carei unic scop este sa-i ajute pe cei nevoiasi.
Personajele vazute drept o suma de contradictii
Regizata intr-o maniera originala de Benoit Vitse, piesa „Subpaminteanul” a lui Hristo Boicev aduce in discutie nu doar conditia artistului din zilele noastre, sau inevitabila lipsa de egalitate intre reprezentantii diferitelor clase sociale, ci comporta si o serie de alte interpretari. Pusi in fata unei existente noi in care banii nu mai constituie o problema, personajele lui Boicev se metamorfozeaza treptat ajungind pina la abrutizare. In mod absurd, Vasko si prietenii lui se complac in aceeasi saracie de la inceputul piesei, de data aceasta fiind vorba de o privatiune autoimpusa. Cei patru dau dovada de o isterie colectiva atit la suprafata pamintului, cit si in adincul lui (in momentul in care decid sa-l caute pe Hanibal pentru a-i cere alte milioane de euro). Artistii devin o suma de contradictii. Lacomia lor atinge cote maxime, dar este asociata cu permanenta frica de necunoscut, de Raul absolut si in aceeasi masura de Binele in toata complexitatea lui. „Subpaminteanul” elimina spre final orice urma de umanitate din personajele piesei. Asemuiti cu fiarele, Vasko, Petko, Sonia si Cleopatra ajung sa-si sfisie binefacatorul, iar ei aluneca treptat spre haos.
Accente din realitatea imediata
Lasind in plan secund multiplele semnificatii pe care le poate avea textul lui Hristo Boicev, Guillaume Robert, directorul Centrului Cultural Francez din Iasi remarca un posibil motiv pentru care Benoit Vitse a decis sa puna piesa in scena. „Alegind acest text, Ateneul Tatarasi si Centrul Cultural Francez (...) fac un pariu a carui miza este
„Subpaminteanul” este intr-adevar de o acuta actualitate. Stau marturie replicile ironice rostite de Benoit Vitse care fac referire la procesul de demitere a lui de la conducerea Ateneului Tatarasi. Dar, dincolo de aceste accente ce tin de realitatea imediata, piesa atrage atentia publicului nu doar prin simbolistica ei, ci si prin jocul actorilor. Pret de o ora si jumatate, Nicolae Ionescu, Bogdan Matei, Augustina Badarau, Erica Moldovan si Benoit Vitse au creat o lume disociata intre ratiune si impulsivitate, bine si rau, drept si injust, dar in care absolut oricine ar putea sa detina rolul principal.
No comments:
Post a Comment