Conspiratia impostorilor

Si iata ca a aruncat piatra. Ion Spinu, ziarist la cotidianul „Ziua”, a incercat zilele trecute sa discrediteze imaginea lui Gabriel Liiceanu, prin publicarea unui articol in care il acuza pe omul de cultura de plagiat si denigrare publica a lui Constantin Noica. Rindurile semnate de jurnalist au declansat un adevarat razboi mediatic, iar editorialisti ca Ioana Lupea sau Cristian Teodorescu au perceput injuriile lui Spinu drept o proba a mediocritatii.
Intr-un interviu din „Romania Libera”, directorul general al Editurii Humanitas gaseste un posibil motiv pentru care jurnalistul ar fi facut acele afirmatii. Dincolo de rindurile ofensatoare, Liiceanu intrevede de fapt o „incercare de maculare”.
La scurt timp dupa aparitia textului, Societatea Romana de Fenomenologie gaseste de cuviinta sa explice de ce afirmatiile lui Spinu sint considerate absurde. Frazele care au facut obiectul incriminarii, scrise atit in limba germana, cit si in romana, nu au fost publicate intr-un articol de sine statator. Ele au aparut in prefata unui volum al carui autor este insusi Martin Heidegger si unde nota introductiva pastreaza lamuriri de continut ale traducatorului, cel care aduce in chip firesc propriile perceptii asupra textului.
Atacul la persoana, folosit de ziaristul Ion Spinu, se dovedeste a fi una dintre manevrele foarte eficace de a diminua prestigiul unui om de valoare, un literat care, in definitiv, ne reprezinta in strainatate. Sintem cunoscuti tocmai pentru ca aici, in interiorul granitelor, s-au nascut cei care, citindu-l pe acelasi Gabriel Liiceanu, „pastreaza un dram de lumina in ei”.
Traim insa aparenta unei democratii unde oricine e liber sa publice acuzatii nefondate. Sa defaimezi este usor. Mai greu este rezisti intr-o „tara care trece printr-o criza de epilepsie”, cum bine spune Andrei Plesu in editorialul sau din ultimul numar al revistei „Dilema Veche”. In conditiile date, ce-ar mai fi de facut? Risul pur, ca in piesele lui Caragiale, nu mai este de ajuns.