Tecuci, prabusirea si renasterea unei lumi de lut

Casele zac pe marginile strazii ca dupa un razboi. Zidurile sint prabusite la pamint, acoperisurile frinte la mijloc si amestecate cu pulberea. Citiva oameni isi fac drum printre pietre si resturi, altii intra in adaposturile provizorii. De departe auzi apele involburate ale piriului, care sapa fara incetare in pamint, amenintind cu revarsarea. Oamenii Tecuciului traiesc de doua luni de zile un cosmar ce nu da semne ca s-ar sfirsi vreodata. Isi duc viata sub cerul liber sau reconstituie cu ultimii bani locuintele pe temelii putrede. Nimeni nu reuseste sa schimbe situatia, primaria fiind convinsa ca ar putea mult mai usor sa refaca asezarea din radacina, decit sa dea curs planurilor de indiguire. Rugamintile oamenilor nu au ca raspuns decit o slaba ridicare din umeri.

“L-am adus si pe domnul Tatulici”

Printre ruine, Bogdan Marita incearca sa gaseasca un chibrit sa lumineze pe cit posibil fragmentele de casa. Trebuie ca lumea s stie ce-a mai ramas din vechile locuinte de pe malurile Tecucelului, ca astfel cineva sa-i ajute si pe cei ramasi in strada. Cum ar putea sa se descurce singuri, cine ar mai indrazni, la jumatatea vietii s-o ia de la capat? Continua sa deschida usile camerelor inclinate de forta apei venita peste Tecuci, si ramine descumpanita linga zid. Inauntru nu mai e nimic. Sint doar gramezi uriase de moloz, umezeala si frinturi de mobila. In peretele care sustinea odata locuinta, grote adinci fac fiecare secunda petrecuta acolo neinchipuit de periculoasa. E inutil sa mai reconstruiesti pe o asemenea temelie, iar sotul femeii, Bogdan Ion, confirma simpla observatie a reporterului. Iata urmarile zilelor de septembrie, inca vii in memorie. “Cind au inceput inundatiile, ne-am refugiat in vila de vizavi, proprietatea unui preot, la rindu-i plina de apa pina la geamuri. Am lasat tot ce am avut si am fugit”. Astazi, cele trei milioane de lei vechi primite de la stat nu sint de ajuns nici macar sa cumpere alimente. “La inceput ne-au dat apa minerala, conserve, acuma bem din canal si dormim pe jos. Modulul adus de armata e pentru copii. Nu putem sa-i lasam sa se culce pe pamint”. Acel “modul” e de fapt un adapost pentru sinistrati, plasat exact pe malul distrus al piriului si care, in principiu, ar trebui sa le tina loc de casa pina in primavara. Cert este ca nimeni nu stie cit se va prelungi perioada de sedere in cutia de trei metri lungime. S-ar parea ca la nefirsit. “Nimeni nu ne aude. L-am adus si pe domnul Tatulici, s-a facut un interviu cu prefectul care in cele din urma a recunoscut ca s-a alocat un fond pentru remedierea Tecucelului. Dar se pare ca autoritatilor nu le pasa. Daca murim, murim”.

“Norocosii”

Desi intreaga localitate a fost afectata de inundatiile din septembrie, ravagiile de pe strada Tecucel sint incomparabile. In oras cele mai multe asezari au fost cotate ca avind avarii usoare, insa autoritatile ar putea fi contrazise la o simpla privire aruncata asupra unei case batrinesti de pe strada Transilvaniei. Din cele patru ziduri n-au mai ramas decit pilonii prin care vezi ca la o radiografie cele mai neinsemnate lucruri dintr-o gospodarie, toate amestecate cu lutul. Nu mai e nimeni care sa le adune, fosta proprietara fiind una dintre victimele zilelor infernale. Se spune ca ar fi refuzat ajutorul jandarmilor, dupa cum povestesc fetele din magazinul aflat in imediata vecinatate a locuintei devastate. Totusi n-ar putea sa zica sigur daca asta e adevaratul motiv. Cine ar mai fi judecat limpede in asa conditii? Un alt loc fara stapin e pe drumul Tudor Pamfile nr.9, la fel de deteriorat si cu un anunt de vinzare scrijelit pe fasada. Citiva pasi mai incolo, familia Sava inventariaza stricaciunile. “Beciul si acum este plin de apa si de mil. Peretii sint putrezi si de abia am reusit sa ne refacem o soba. De la stat am primit trei milioane de persoana si am cheltuit paispe”. Dupa cercetarile efectuate de oamenii Primariei, Sava Ion ar putea fi considerat unul din “norocosi”. I s-a spus ca nu sint mari pagube, motiv pentru care ajutoarele s-au lasat asteptate. “Tot ce am luat, de la pietris, nisip, gresie, ciment, le-am luat pe bonuri si cu sprijinul copiilor”. Au reusit totusi sa consolideze ce a mai ramas din casa, peretii despicati si usile taiate de la jumatate amintind si acum de viituri.

Familiile din cutie

Zona cea mai afectata arata astazi, la doua luni dupa dezastru, ca un adevarat front. Bolovani uriasi acopera drumul dintre case, asezari care si ele sint greu de observat din pricina gramezilor de gunoaie aruncate la intimplare. E o zona fetida, pe care nimeni nu o mai poate indura. Smechea Adrian a depus deja cerere de stramutare. “Vreau sa plec oriunde numai sa nu mai fiu aici. Poate obtin un raspuns favorabil, si daca da o sa ma mut undeva pe linga cimitirul orasului”. Ar trebui sa primeasca un raspuns final saptamina viitoare. Pina cind va sti sigur isi reface vechiul adapost in care a investit deja saptezeci de milioane de lei vechi. “Am primit ajutor si de la Primarie. Cinci sute de kilograme de fier, scindura, cherestea, dar costul materialelor o sa-l mai suport si eu”. Din vechea locuinta nu i-a mai ramas nimic. Doar o masina de spalat in care sint ingramadite citeva haine primite pomana. La fel ca familia Bogdan, Adrian isi petrece noptile intr-unul din modulele de pe mal. “Sint aduse de la Oradea. Acolo stau majoritatea sinistratilor”, intre care si familii formate din cinci persoane.

Stancu Olga asculta de departe dialogul purtat cu vecinul ei. Ramine sprijinita de gard pe tot parcursul discutiei, iar cind si ultimele cuvinte se sting, deschide larg portile lovite de ape. Ambele viituri au gasit-o in casa, alaturi de sotul ei paralizat. Au reusit intr-un final sa se salveze, mutindu-se la una dintre fiice, in oras. Astazi isi aduce aminte ca in panica lor, nu au mai privit in urma sa vada cum dispsare tot ce mai aveau. E greu sa descrii ce-au simtit. Dar va fi loc si de bine, iar doamna Olga crede ca Primaria o sa-i aprobe cererea de demolare a casei si de reconstructtie a unei proprietati noi. “Pe unii ii ajuta mai repede, altii trebuie sa mai aiba rabdare pina cind o sa le vina rindul”. Intelege logica autoritatilor. Ce nu poate sa priceapa in veci este pornirea oamenilor de a-i judeca pe cei care au primit deja un sprijin si nesfirsita lor ura.

Proiectul de indiguire a fost uitat cu desavirsire

In zilele de cinci si sase septembrie a.c., municipiul Tecuci a fost devastat de apele piriului care traverseaza orasul. “A fost o descarcare de nori fantastica, peste un milion de metri cubi de apa, dupa cum spun si specialistii. Au fost 137 de strazi inundate, opt sute de case afectate si doua sute de gospodarii distruse integral”, confirma Cristian Basalic, viceprimarul Tecuciului. Dezastrul nu a insemnat insa doar pierderi materiale. Trei oameni au murit la venirea viiturilor, mai mult din neglijenta, in opinia autoritatilor. “Cei de la situatiile de urgenta n-au avut cum sa intre in toate casele. Au fost si cazuri pe malul Tecucelului unde oamenii au fost luati cu forta”, continua viceprimarul. Cu toate ca nu este prima data cind municipiul este inundat, ci din contra a treia oara dupa incidentele de o proportie asemanatoare din 1997 si 2005, proiectul de indiguire a Tecucelului zace printre alte hirtii de arhiva. Planul pentru reamenajarea zonei dateaza de peste zece ani, dar a fost abandonat si din pricina unei perioade secetoase care a facut improbabil gindul unor cataclisme naturale. In cele din urma autoritatile au luat iar in considerare nevoia unei indiguiri a piriului. Singurul lucru care lipseste sint banii “ce trebuie alocati de Giuvern si de Ministerul Mediului”. Responsabilitatea este plasata dintr-un loc intr-altul, ca un drum al lui Sisif, dar nimeni nu se mai asteapta ca lucrarile de securizare sa fie lansate. Cum preciza si viceprimarul Basalic, “costa mai putin sa refaci orasul decit sa amenajezi piriul”.